Înțelesuri
- 1
Faptă interzisă de legea penală, săvârșită cu vinovăție și pedepsită ca atare.
„Conducerea fără permis e infracțiune, nu simplă contravenție.”
- 2
Încălcare a unui ordin, a unei reguli sau a unui tratat.
„Trecerea trupelor peste graniță a fost o infracțiune la tratatul de pace.”
Sinonime
- delict
- fărădelege
Cum se folosește
Termen juridic. Se deosebește de „contravenție”, care e o abatere mai ușoară, sancționată doar cu amendă. Se rostește in-frac-ți-u-ne.
Expresii și locuțiuni
- Infracțiune flagrantăfaptă prinsă chiar în clipa în care se petrece.
- Concurs de infracțiunisituația în care aceeași persoană a săvârșit mai multe fapte penale.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- infracțiunii
- plural
- infracțiuni
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (infraction) și latină (infractio, -onis, „încălcare”).