Înțelesuri
- 1
Desprinderea unei bucăți dintr-un întreg mare, de exemplu a unor stânci sau a unor blocuri de pământ.
„Ploile au provocat dislocarea unor stânci de pe versant.”
- 2
Ieșirea unui os din încheietură; luxație.
„Căzătura i-a provocat o dislocare a umărului.”
- 3
Mutarea cuiva sau a ceva din locul obișnuit; strămutare.
„Dislocarea trupelor spre graniță s-a făcut noaptea.”
Sinonime
- luxație
- strămutare
- deplasare
Cum se folosește
Plural: dislocări.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- dislocării
- plural
- dislocări
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la verbul „a disloca”.