Înțelesuri
- 1
Faptul de a vorbi; folosirea limbii pentru a comunica.
„Copilul are întârzieri în vorbire.”
- 2
Felul în care vorbește cineva.
„Are o vorbire aleasă, de om citit.”
Sinonime
Antonime
- tăcere
- muțenie
Cum se folosește
Pluralul e „vorbiri”.
Expresii și locuțiuni
- Vorbire directăredarea exactă a cuvintelor cuiva, între ghilimele sau după linie de dialog.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- vorbirii
- plural
- vorbiri
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din verbul „a vorbi”.