Înțelesuri
- 1
Respect adânc și plin de admirație față de cineva, pentru meritele lui.
„Elevii vorbeau cu venerație despre bătrânul profesor.”
- 2
Respect pios față de ceea ce e socotit sfânt; adorare.
„Credincioșii privesc icoana cu venerație.”
Antonime
Cum se folosește
Fără plural. Forma veche „venerațiune” nu se mai folosește.
Forme flexionare
- articulat
- venerația
- genitiv-dativ
- venerații
- genitiv-dativ articulat
- venerației
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (vénération) și din latină (veneratio).