Înțelesuri
- 1
(În Evul Mediu) Starea omului dependent de stăpânul feudal; robie.
„Țăranii aflați în servitute nu puteau părăsi moșia.”
- 2
Obligație, constrângere de care nu poți scăpa.
„Navetele zilnice au devenit pentru el o adevărată servitute.”
- 3
(Drept) Sarcina pe care o are un teren sau o clădire în folosul altei proprietăți, de exemplu dreptul vecinului de a trece pe acolo.
„Vecinul are servitute de trecere prin curtea noastră până la drum.”
Cum se folosește
Plural: servituți. G.-D.: servituții. Sinonim: servitudine.
Forme flexionare
- genitiv-dativ articulat
- servituții
- plural
- servituți
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din latină (servitus, servitutis).