Înțelesuri
- 1
Care ține de metafizică, ramura filozofiei care se întreabă despre primele principii ale existenței și despre ce se află dincolo de lumea simțurilor.
„În poemele lui Eminescu apar întrebări metafizice despre începutul lumii.”
- 2
Care nu poate fi cunoscut prin simțuri, care trece dincolo de realitatea concretă; transcendent.
„Pentru mulți oameni, teama de moarte are o latură metafizică.”
- 3
(Ca substantiv feminin, metafizică) Ramura filozofiei care cercetează natura ultimă a lucrurilor, ființa ca atare și cauzele prime.
„La ora de filozofie am discutat cum înțelegea Aristotel metafizica.”
Sinonime
- transcendent
Cum se folosește
Forme: metafizică, metafizici, metafizice. Folosit și ca substantiv masculin, învechit, cu sensul de „metafizician”.
Forme flexionare
- masculin plural
- metafizici
- masculin plural
- metafizice
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din neogreacă (metafisikí, metafisikós), din latină (metaphysica), din germană (Metaphysik, metaphysisch) și din franceză (métaphysique).