Înțelesuri
- 1
(În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, treapta de sub cea senatorială.
„Cavalerii romani se ocupau adesea de negoț și de dări.”
- 2
(În Evul Mediu) Nobil purtător al unui titlu dobândit, la început, pentru fapte de arme.
„Cavalerii plecau în cruciadă cu escortă.”
- 3
Membru al unui ordin cavaleresc, laic sau călugăresc.
„Cavalerii teutoni au ridicat cetăți în Țara Bârsei.”
- 4
Purtător al unei decorații înalte.
„A fost făcut cavaler al Ordinului Steaua României.”
- 5
Călăreț.
„Un cavaler singuratic se apropia pe drumul de țară.”
- 6
Bărbat cu purtare aleasă, respectuos față de femei.
„S-a purtat ca un adevărat cavaler.”
- 7
Bărbat care însoțește o femeie la o petrecere.
„I-a fost cavaler la balul de absolvire.”
- 8
(Popular) Tânăr neînsurat; flăcău.
„A rămas cavaler până la patruzeci de ani.”
Sinonime
- gentilom
- flăcău
- călăreț
Antonime
- bădăran
Expresii și locuțiuni
- Cavaler de onoaretânăr care îi însoțește pe miri la cununie.
- Cavaler de industrieescroc, om îmbogățit prin înșelăciune.
- Cavalerul tristei figuriporeclă a lui Don Quijote; om care luptă pentru idealuri fără sorți de izbândă.
Etimologie
Din rusă (kavaler), italiană (cavaliere) și franceză (cavalier), la origine de la latinescul caballus „cal”.