Înțelesuri
- 1
Care s-a petrecut întocmai, nu e născocit.
„Povestea e adevărată, s-a petrecut în satul bunicii.”
- 2
Care nu e prefăcut sau imitat; veritabil.
„Inelul e din aur adevărat.”
- 3
Care merită numele pe care îl poartă; deplin.
„Ți-a arătat cine e un prieten adevărat.”
- 4
(Adesea adverbial) Fără greșeală; drept, just, corect.
„Ai răspuns adevărat la toate întrebările.”
- 5
Sincer, care nu se preface.
„Mi-a fost un prieten adevărat.”
Expresii și locuțiuni
- Cu adevăratîntr-adevăr, pe bune.
- Nu-i adevărat!se spune ca să negi ce a zis altul.
Forme flexionare
- masculin plural
- adevărați
- feminin
- adevărată
- feminin plural
- adevărate
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
De la verbul a adevăra, format din adevăr.