Înțelesuri
- 1
Mișcare din artă și literatură apărută la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea, care punea preț pe sentiment, imaginație, natură și libertatea de exprimare.
„Eminescu este cel mai cunoscut poet al romantismului românesc.”
- 2
Fire visătoare și sentimentală; tendință de a vedea lumea cu mai multă poezie decât o cere realitatea.
„Romantismul lui l-a făcut să scrie scrisori de mână în loc de mesaje.”
- 3
Fire sau comportament condus mai ales de sentiment și imaginație, nu de rațiune.
„Romantismul lui l-a făcut să creadă că totul se va rezolva de la sine.”
Sinonime
- romanticism
Antonime
- clasicism
Cum se folosește
Plural: romantisme.
Forme flexionare
- plural
- romantisme
După DOOM 3 (Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a III-a).
Etimologie
Din franceză (romantisme).